Otilia, dumbrăveanca din Bihor, a parcurs 6.000 de km de la locul de cuibărit
Au trecut 150 de zile de când Otilia a fost echipată cu transmițător satelitar în Otomani (județul Bihor), în cadrul proiectului ROLLER LIFE. Femela de dumbrăveancă este de atunci monitorizată cu ajutorul acestui dispozitiv, care ne-a permis să obținem o mulțime de informații interesante despre această specie.
În iulie, am constatat cu surprindere că Otilia se îndepărtase la 200 de km de cuibul ei artificial. Și-a făcut apariția într-un habitat mixt din cadrul Parcului Național Kiskunság din Ungaria (partener de proiect), format din mici parcele agricole, pajiști și aliniamente de arbori. Aici, ea a petrecut două luni chiar înainte de începerea migrației de toamnă.
Otilia a început migrația în data de 10 septembrie. După două zile, ne transmitea deja coordonate din Egipt, unde, după o pauză de câteva zile, și-a continuat drumul spre sud. La fel ca și alte dumbrăvence echipate cu transmițătoare satelitare, a oprit în Regiunea Sahel pentru o perioadă mai lungă. A profitat timp de 50 de zile de hrana abundentă datorată anotimpului ploios, astfel bucurându-se în teritoriile semi-deșertice ale Sudanului de odihnă și hrănire intensivă.
În 4 noiembrie, a părăsit Sudanul și, în doar șase zile, a trecut de zona pădurilor tropicale. Acum, ea se află în partea de sud a Republicii Democrate Congo, în arealul Parcului Național Uemba. De la începerea migrației, a parcurs 6.000 de km de la locul de cuibărit, traversând nouă țări.
Savane, păduri de luncă și zone mlăștinoase în apropierea râului Lualaba
(Fotó: focuseastafricatours.com)
Sperăm că, în viitorul apropiat, vă vom putea înștiința că Otilia a ajuns cu bine în cartierul de iernare. Până atunci, o puteți urmări pe linkul de mai jos:
http://satellitetracking.eu/inds/showmap/?check_344=344