LUCRĂRI SILVICE PENTRU CONCERVAREA DUMBRĂVENCEI

2015.07.01.  16:03

Comisia de Specialitate de Gospodărire Silvică și Conservarea Naturii al Acociației „Pentru Pădurile de Șesˮ (Alföldi Erdőkért Egyesület) au susținut prezentări despre modul de gospodărire a pădurilor în mod propic pentru dumbrăveancă. Prezentarea acestor tipuri de amenajări silvice favorabile speciei au avut loc pe domeniul administrat de către silvicii de la compania DALERD, lângă Csanytelek, în data de 17 iunie 2015.

Evenimentul a început cu cuvântul de deschidere al directorului adjunct de producție a companiei silvice DALERD, domnul Fazekas József.


Cuvântul de deschidere al lui Fazekas József.

După acesta, a urmat prezentarea lui Sütő Péter Pál, în care a fost detaliat modul în care vor crea habitate propice cuibăritului dumbrăvencei în cadrul proiectului, în 13 de petici de pădure, însumând cca. 60 hectare. Dintre intervențiile silvice cele mai importante menționăm înlăturarea totatlă a speciilor de arbori invazive, neautohtone, plantarea celor native, și întreținerea adecvată și permanentă a 8 hectare de poieni.


Sütő Péter Pál părezintă proiectul.

Tokody Béla a prezentat proiectul cu dumbrăveanca, caracteristicile speciei, preferințele de habitat, cauzele diminuării habitatelor și pașii necesari care trebuie efectuate în vederea conservării speciei.


Prezentarea lui Tokody Béla.

Tajti László, director adjunct de gestionare a habitatului de la Parcul Național Kiskunság a prezentat valorile naturale ale zonei protejate de la Pusztaszer (Pusztaszeri Tájvédelmi Körzet).


Prezentarea lui Tajti László.

Prezentările au continuat cu cel al lui Szidonya István de la SM Consulting SRL, în care a fost prezentat tehnologia injectării a chimicalelor. 


Injectarea soluțiilor chimice în arbori invazive.

Tehnologia de injectare a soluțiilor chimice este utilizată cu succes de 8-10 ani, însă pentru arțarul american și frasinul de Pensilvania (specii de frasini verzi), utilizarea metodei a început doar recent și în prezent se face găsirea combinației cel mai eficient. Comparativ cu metoda de ungere a cioturilor, această metodă de injectare are beneficiile și avantajele, că se folosește o cantitate de chimicale considerabil mai redusă și reprezintă soluția în care lăstărirea din ciot să nu fie posibilă.


Imaginea prezintă un arbore tratat prin injectare, și se poate observa, că intervenția nu a dăunat vegetației din jur. 

După prezentarea tehnologiei am pornit pentru a vedea terenul. Am avut posibilitatea de a observa pe teren un tractor special amenajat, utilizat în lucrări silvice, dotat cu o aparatură de tocare a vegetației, care poate sfâșia și toca chiar arbori mai mici, fiind un aparat foarte util în amenajarea pienilor.


Tractor silvic în timpul lucrărilor și rezultatul.

Mare parte a celor 60 de hectare de păduri, situate în sit Natura 2000 nu sunt destinate exploatării forestiere, fiind arborete, care au rol de conservare și de consolidare a malurilor. Majoritatea arborilor autohtoni, cum sunt speciile de sălcii, sunt deja putrezite, astfel speciile invazive ca arțarul și frasinul american cuceresc și invadează suprafețe din ce în ce mai mari. Pe lângă acestea, este de menționat și invadarea unor zone cu specii cum ar fi amorfa arbustivă, murele și vița japoneză.

Metoda prin injectare a dat roade în acele parcele unde aceste specii invazive sunt prezenți în număr redus. În zonele unde acestea formează arborete compacte pe suprafețe mari, s-a trecut la tăieri rase. 


Prin tăiere rasă a fost îndepărtat porțiunea de pădure unde s-a format arboret invaziv compact. 

Arborii invazivi, care au fost îndepărtați, au fost înlocuiți cu specii autohtone, precum răchita albă, specii de plopi dintre care și plopul negru. Puieții au fost plantați în șiruri, ceea ce va permite o îngrijire mai ușoară a plantațiilor. Puieților se va fi acorda o atenție sporită în primii cinci ani de viață, până când se vor întări, deoarece speciile invazive pot deveni foarte rapid dominante îngreunând dezvoltarea plantației. 


Apariția răsadelor speciilor invazive între rândurile plantate (Foto: Göcző Gabriella).

Evenimentul s-a încheiat la Ópusztaszer cu un prânz gustos. 

Göcző Gabriella, Sütő Péter Pál

jordan shoes for sale outlet white