SPA KESZNYÉTEN

2015.10.28 11:23

Cu prilejul șirului de prezentări a celor 17 zone de pe teritoriul Ungariei unde se derulează proiectul, de data aceasta vă vom prezenta cea de a doua, și anume SPA-ul Kesznyéten, aflat sub administrația Parcului Național Bükk. În această zonă, dumbrăveanca a apărut pentru prima dată în urmă cu zece ani, datorită acțiunilor care au creat condiții favorabile stabilirii speciei.     


Kesznyéten (Foto: Szitta Tamás).

Una dintre zonele de lucru în care se desfășoară activități în cadrul proiectului pentru conservarea dumbrăvencei, este zona protejată cu codul HUBN1005, Kesznyéten. Zona protejată a fost desemnată în anul 1990 inițial ca Sit de Conservare Peisagistică, iar în pereioada desemnărilor de situri NATURA 2000, aceasta a ajuns și Arie de Importanță Avifaunistică.

Dumbrăveanca nu este un element faunistic stabilit de mult timp în această zonă, precum în alte regiuni cu aspect similar din Parcul Național Bükk, cum ar fi Câmpia Borsod și Câmpia Heves (Borsodi-sík, Hevesi-sík); însă, chiar din acest motiv, stabilirea speciei în această regiune este o curiozitate și totodată o bucurie mare pentru noi.

Amplasarea unui număr mare de scorburi artificiale de tip „D” în zonă a fost inițiată de către Grupul local al MME din Bükk, încă acum 23 ani în urmă, însă acestea au fost ocupate la început doar de către „specii obișnuite” precum grauri (Sturnus vulgaris) și vrăbii de câmp (Passer montanus).

Prima pereche de dumbrăveancă a apărut exact acum zece ani, în 2005 și ne-a dat speranța că specia se va stabili încet și în număr mai mare, dar din nefericire, în anii 2006-2007 aceste păsări au dispărut. Nu trebuia să așteptăm însă mult, fiindcă specia a reapărut în anul 2008 și de atunci încoace numărul perechilor este în creștere!

Anul 2015 a așteptat dumbrăvencile în zonă cu un număr de 48 de scorburi artificiale de tip „D”, dintre care în cursul primăverii 5 s-au deteriorat. În cele rămase, un număr de 32 de perechi au început cuibăritul, dintre care 29 au și avut succes de reproducere. Asta înseamnă, că mai mult decât jumătate dintre cuiburile artificiale au fost ocupate, demonstrând faptul, că specia se poate atrage în zonă cu intervenții de conservare în sensul de a le facilita cuibăritul și că populația poate fi mărită până la capacitatea de suportare a terenului.

Primii pui de dumbrăveancă din zonă au fost inelaţi cu inele colore de către Szitta Tamás la data de 31 iulie 2015, fiind totodată și ultimele păsări inelate de către membrii filialei MME din Bükk în sezonul de teren din acest an. 


Prima dumbrăveancă cu inel color de la Kesznyéten (Foto: Szitta Tamás).

Desigur, nu doar dumbrăveanca reprezintă o valoare naturală de pe pusta de la Kesznyéten. Habitatele de aici, cu meandrele râurilor, brațurilor moarte, mlaștinilor și stufărișurilor, oferă zone de refugii pentru multe alte specii de animale și plante protejate.


Pădure de luncă (Foto: Szitta Tamás).

Speciile rare, protejate sau strict protejate, care cuibăresc în pădurile de luncă sunt barza neagră (Ciconia nigra) și codalbul (Haliaetus albicilla). În coloniile de aici cuibărește stârcul cenușiu (Ardea cinerea), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax), cormoranul mare (Phalacrocorax carbo), dar pe lângă acestea, găsim ca specie cuibăritoare și stârcul roșu (Ardea purpurea), stârcul galben (Ardeola ralloides), egreta mare (Ardea alba) și mai recent și egreta mică (Egretta garzetta).

Cea mai mare problemă pentru zonă este suplimentarea cu apă, la soluționarea căreia se lucrează și în prezent. În anii bogați în precipitații, cuibărește aici în număr semnificativ și cristelul de câmp (Crex crex).

Asemenea dumbrăvencei, o altă specie mult așteptată să apară în zonă a fost vânturelul de seară (Falco vespertinus). Deși s-au văzut vânturei în zonă și sunt aici și locuri de adunare mai mici, până în prezent s-a înregistrat doar cuibăritul ocazional al speciei. Cuiburile artificiale stau la dispoziția lor și avem speranța că se va stabili o colonie permanentă în viitor.

Statut similar are în zonă și șoimul dunărean (Falco cherrug). În urma activităților adecvate de conservare, încă în anii nouăzeci a început să cuibărească în această regiune, în prezent mutându-se în vecinătate, pe teritoriul administrativ al Parcului Național Hortobágy. Surpriza și bucuria mare a fost însă, când, în urmă cu câțiva ani, acvila de câmp (Aquila heliaca) a început să cuibărească în această zonă.    

În acest an am avut speranța ca ereții suri (Circus pygargus) vor avea cuibărit cu succes, însă, asemenea anului precedent, nici în acest an nu au avut pui, ponta fiind distrusă cel mai probabil de către mistreți. Conform relatării grupului de lucru pentru protecția eretelui sur din cadrul MME, anul acesta a fost unul foarte slab atât privind numărul perechilor cuibăritoare cât și în sensul succesului de reproducere.


Tabăra de inelare de la Tiszalúc (Foto: Szitta Tamás).

În luna iulie al acestui an, sub organizarea agentului de teren Zákány Albert și a vicepreședintelui filialei MME de la Bükk, Somoskői Péter, a luat naștere pentru al doilea an consecutiv tabăra de inelare a păsărilor în Bátka-köz, lângă comuna Tiszalúc. În perioada taberei, care a durat două săptămâni, am intrat în posesia unor informații despre prezența speciilor de păsări din diferite habitate cum ar fi tufărișuri, păduri și stufărișuri. În total s-au capturat 36 de specii, dintre care cele mai comune au fost lăcarul de stuf (Acrocephalus scirpaceus), vrabia de câmp (Passer montanus) și lăcarul de mlaștină (Acrocephalus palustris), dar s-au capturat și privighetori de zăvoi (Luscinia luscinia) și privighetori de baltă (Acrocephalus melanopogon).

Cea mai mare surpriză a fost capturarea în seara zilei de 27 iulie a unui exemplar mascul de mugurar roșu (Carpodacus erythrinus). Pasărea a intrat în plasă în ziua când inelator era Tóth Pál, iar conform Centralei de Inelare din Ungaria, acesta este cel de al cincisprezecelea exemplar inelat pe teritoriul Ungariei, ceea ce dovedește că este vorba de o specie rară. 


Mascul de mugurar roșu (Foto: Porteleki Szilvia).

Eretele de stuf (Circus aeruginosus), specie protejată, a fost o prezență permanentă pe timpul taberei. Membrii taberei au întâlnit un caz mai aparte, când au găsit un exemplar mascul imatur a cărui aripă dreaptă a suferit leziuni serioase datorită unui wobbler. Peștișorul artificial, împreună cu firul de nylon s-a înfășurat pe aripă, pasărea atârnând de el pe un copac. După tăierea wobblerului și a firului, aripa a fost imobilizată și pasărea a ajuns la Spitalul pentru Păsări de la Hortobágy. Din păcate aceste piese din echipamentul de pescuit abandonate cauzează deseori rănirea sau chiar moartea păsărilor, anterior fiind în zona asta un alt caz, când un codalb a înghițit wobblerul. 


Eretele de stuf rănit (Foto: Godó Laura). 

Într-una dintre seri, în cadrul taberei am amplasat și câteva capcane pentru micromamifere. Conform capturilor, cea mai comună specie de rozătoare din zonă a fost șobolanul de câmp (Apodemus agrarius). Prezența chițcanului pitic (Sorex minutus) a fost confirmată în urma capturării unui exemplar, dar în mod evident, în zonă putem întâlni și toate speciile comune de mamifere mici insectivore și rozătoare. Popândăul (Spermophilus citellus), care constituie hrana multor specii de păsări răpitoare, în această regiune are o populație mică. În unele zone umede din sit putem întâlni urme ale castorului (Castor fiber), specie care a fost repopulată aici, și cele ale vidrei (Lutra lutra).    


Șobolan de câmp (Foto: Szitta Tamás).

Zona oferă habitate propice și altor specii, precum pești, dintre care și pentru unele strict protejate cum este țigănușul (Umbra krameri) și țiparul (Misgurnus fossilis). Dintre fluturi putem întâlni aici fluturele maturna (Euphydryas maturna), dintre reptile țestoasa de apă (Emys orbicularis) și dintre amfibieni tritonul cu creastă dobrogean (Triturus dobrogicus), ales ca amfibianul anului 2015 în Ungaria.

Hák Flóra, Szitta Tamás, Zákány Albert