S-a finalizat plantarea pâlcurilor de plopi în Câmpia de Vest a României

2018.06.08. 14:55

În cadrul proiectului ROLLERLIFE+, probabil cea mai importantă activitate a Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare este asigurarea locurilor de cuibărit pentru dumbrăvence, având în vedere faptul că efectivele speciei au suferit un declin accentuat din cauza dispariției arborilor bătrâni din zonele de câmpie. Asigurarea locurilor de cuibărit prin plantare de arbori constituie soluție pe termen lung, având în vedere că montarea cuiburilor artificiale este doar o soluție pe termen scurt. Astfel în primăvara acestui an au avut loc o serie de activități de plantare în zonele de implementare a proiectului.


Plantarea puieților și fixarea stâlpilor dn cadrul programul „Fermieri pentru Dumbrăveancă” (Foto: Sós Tibor).


Pentru montarea stâlpilor de 5 a fost nevoie de utilaje speciale (Fotó: Bărbos Lőrinc).

Stadiul de implementare a fost precedat de o serie de activități de pregătire, printre care procedura de achiziție publică finalizată la sfârșitul anului trecut. Conform contractului de achizitie publică executantul s-a angajat pentru amenajarea a 50 de pâlcuri de suprafețe a câte 4 ari, în locațiile prestabilite de către echipa de proiect. Pe lângă aceste plantații, pe care le va întreține până la sfârșitul proiectului, a montat 200 de stâlpi de lemn, pe care ulterior s-au montat cuiburi artificiale și asigură achiziția și transportul echipamentelor necesare pentru plantările din cadrul programului „Fermieri pentru Dumbrăveancă”. 


Ultimul pas: montarea gardului (Foto: Bărbos Lőrinc).

Plantarea celor 50 de pâlcuri de 4 ari s-a desfășurat pe pășunile comunale a celor 32 de UAT-uri, cu care s-a semnat un acord de principiu anterior. Atât fermierii, pe terenurile lor private, cât și executantul, pe pășunile comunale au plantat puieți de plop cenușiu, pe care i-au îngrădit cu stâlpi de lemn și plasă antivânat.


La realizarea pâlcului de lângă Sânmartin din județul Arad au participat elevii școlii locale și primarul comunei (Foto: Bărbos Lőrinc).


Pâlc finalizat (Foto: Bărbos Lőrinc).

În zona de implementare din România, din cauza lipsei arborilor, pe lângă plantarea de pâlcuri a fost nevoie de montarea a 200 de stâlpi de lemn, de 5 m pe care ulterior s-au montat cuiburi artificiale. Acestea au fost montate în zone prielnice pentru dumbrăcence, dar unde nu există alte posibilități (arbori, stâlpi de beton) pentru montarea cuiburilor artificiale.


Cuib artificial montat pe stâlp de lemn (Foto: Bărbos Lőrinc).

Bărbos Lőrinc

 

adidas Dame 5 X Marvel 'Black Panther'